Casa rurală Albinuța

CASA RURALĂ “ALBINUȚA” satul Chișcăreni, raionul Sângerei

Are un farmec deosebit prin faptul că deține și o căsuță terapeutică unde albinele își răsfață toți vizitatorii cu o adevărată simfonie de arome și cu puterea vindecătoare a zumzetului lor. Casa este recomandată celor care sunt în căutare de liniștea rurală, natura îmbinată cu confortul cazării dar și practicării acestei inedite experiențe cum este apiterapia. Apiterapia este posibil de practicat în stupina ecologică din lemn, interiorul căreia este plin cu aer de stupi, oferind un efect benefic asupra organismului prin inhalarea acestui cocktail aerogen apiterapeutic. Prin compoziția armonică între elementele aerului atmosferic (oxigen, dioxid de carbon, azot vapori de apă etc) și toate celelalte produse ale albinelor: esențe de laptisor de matcă, venin de albine, polen, păstura, corpul însuși al albinei, care produce un anumit zgomot (zumzet) prin mișcarea aripelor, pe o anumită frecvenţă, care crează un climat de biorezonanță și micromasaj, efecte foarte liniștitoare pentru organismul uman. Această terapie se egalează, ca și performanță terapeutică, altor cure naturiste de tipul ”băilor de aer” cum sunt anumite mofete, saline, saune, bioclimatul marin sau cel de altitudine, montan.  

Localizare și distanțe: Casa este amplasată în vârful dealului, înconjurată din toate părțile de păduri, o zona foarte liniștită a mahalalei Carson din satul Chișcăreni,  la o distanță de 110 km distanță de municipiul Chișinău, 20 km de orașul Sângerei, 29 km de orașul Bălți. Satul Chișcăreni este un sat pitoresc, atestat documentar în 6 martie 1560 și a apărut pe o moșie boierească cu o denumire și mai veche: Zimbruani și Chișcani. 

 

Facilități generale: casa rurală are  4 locuri de cazare și o căsuță terapeutică (capacitatea 2 persoane), în interiorul căreia sunt amplasați stupi. Turiștii se pot caza în casă, dar suplimentar au posibilitatea de a practica terapia cu aer de stup. Se pot  odihni efectiv pe un pat format din stupi orizontali, amplasati în interiorul căsuței, intrând în contact atât cu atmosfera din stup cât și cu zumzetul produs de albine. La fel clienții au la dispoziție o terasă exterioară,  o grădină cu flori și legume, o bucătărie.

Facilități cameră:  camera pentru cazare este aranjată cu gust într-un stil modern cu baie proprie, dar și cu o sobă tradițională cu lemne, care încălzește interiorul.  Bucătăria este dotată cu vesela necesară pentru pregătirea desinestătător a bucatelor. 

Tarife de bază (RO – doar cazare )

Tipuri de camere / apartamente: Capacitatea maximă Tarif Tipul tarifului Reduceri speciale și / sau suplimente
Camera qvadrupulă (un pat matrimonial și două paturi separate)
 4 persoane 600 MDL cameră/noapte Copii pâna la 4 ani – gratuit

Oferta culinară: casa Nu oferă servicii de alimentare. Dar prin specificul activității proprietarului care este apicultor clienții pot beneficia de sesiuni profesioniste de degustare a mierii.

Servicii incluse:   parcare.

Servicii și activități cu plată suplimentară ( necesită rezervare):

  1. Apiterapie – 30 MDL/persoană
  2. Degustare de miere – 50 MDL/persoană
  3. Posibilitatea de a procura diverse produse apicole ( miere de mai, tei, poliflora, miere în fag, tinctura de propolis, păstura etc) – de la 70 MDL – 150 MDL funcție de produs
  4. Programe folclorice, șezători – 600 MDL
  5. Plimbări cu căruța – 60 MDL/ora
  6. Plimbări cu sania – 100 MDL/ora
  7. Drumeții prin Pădurea Rediului – 50 MDL/persoană
  8. Pescuit – se achită kg de pește
  9. Plimbare cu barca – 50 MDL (mazimum 4 persoane) / 15 minute
  10. Plimbare barca cu motor – 70  MDL/15 minute
  11. Vizită la prisacă – 50 MDL/persoană
  12. Vizită la fema de iepuri, la stână – 30 MDL/persoană
  13. Tur ghidat de bunica la cules de plante medicinale – 100 MDL/grup
  14. Excursie prin sat la Grădina Boierească,  Movila lui Nicolae Casso și Dealul Rediul – 300 MDL/grup 4 persoane. Doritorii care vor să exploareze zona pot ajunge și la Movila Măgura (28 km)

Animale de companie: NU

Diverse:

  • Carduri de credit: NU
  • Acces scaun cu rotile: NU, dar proprietarii oferă întreg sprijinul lor
  • Sosire de la: 14:00, Plecare până la: 12:00

Condiții de anulare a rezervării:

  • Anularea rezervării pentru cazări individuale – poate fi făcută pînă la ora 18.00 a zilei precedente cazării. În cazul zilelor de weekend sau a zilelor de sărbători oficiale anularea poate fi făcută pînă la orele 18.00 a ultimei zile lucrătoare, fără aplicarea de penalități.
  • Anularea rezervării pentru servicii de servire a mesei poate fi facută cu 48 ore înainte de data preconizării evenimentului, fără aplicarea cărorva penalități.
  • În caz de neprezentare pentru cazare, necătînd la existența unei rezervări sigure care nu a fost anulată,  achitarea penalității în mărime de 100% din tariful contractat pe cameră pentru prima noapte de cazare